Pledoarie pentru Farmec

Cand eram mica, mama imi spunea ca nu exista femei urate, ci doar neingrijite. Dovada vie a acestui dicton este chiar mama care nu si-a facut niciodata tagma de ras. Eu i-am urmat sfaturile cu sfintenie si nu m-am abatut de la drumul meu, nici in prezent, cand un numar destul de consistent de femei prefera sa aleaga sa devina niste mame obosite, cum spune o prietena de-a mea. De-a lungul vietii, femeia indeplineste mai multe functii: prietena, iubita, sotie, mama. In toate posturile trebuie sa aiba o imagine marcanta, sa ramana pe retina omului, caci da, haina il face pe om, dar si felul in care se "accesorizeaza".

Pentru a-mi sustine cumva aceasta campanie pro frumusete, am acceptat cu mare drag sa fac parte dintr-o echipa de testare, evaluare si promovare a noii game de la Gerovital Plant cu extract bio de Floare de Colt - mentionez pentru oamenii prost informati, florile de colt nu sunt smulse de pe la noi, stiu ca sunt Monument al Naturii, ci sunt cultivate si crescute in locuri speciale in Elvetia.

In fine, sa revenim la buburuzele noastre, astazi am primit coletul magic, iar produsele s-au dezvaluit privirii mele hulpave, asteptand cu nerabdare sa fie folosite, impartasite si savurate.... Crema de fata deja desfacuta are un miros imbietor si abia astept maine dimineata sa-mi delectez tenul cu ea. Mostrele tropaie de nerabdarea de a ajunge in mainile tinerelor consumatoare de frumos. In seara asta demachiantul va fi pus la loc de cinste pe policioara baii si se va auzi primul clic-clac cand il voi folosi.
Deja agenda de intalniri e plina si se anunta un week-end incarcat cu Buburuze cu Farmec. Sunt mandra ca sunt o Buburuza a primaverii care a aterizat pentru a-si odihni aripile pe o floare de colt.

Cum l-am cunoscut eu pe Bogdan Ota

Simplu... In momentul in care o prietena m-a adaugat grupului lui de sustinatori pe Facebook si eu am accesat linkul cu inregistrarea video de la emisiunea "Norway got talent", considerata kitschioasa de unii  - cred ca faceau referire la cea romaneasca, desi, din unele considerente, nu este chiar atat de rea varianta noastra Ce s-a intamplat la vizionare... pai, intai m-am enervat cumplit cand am auzit ca pe romani nu-i intereseaza, dar apoi mi-am revenit ca, in ultima perioada, oricum suntem adeptii prostului gust - vezi ce se difuzeaza pe la TV - iar, la final, am plans - acum o sa ziceti ca urla hormonii in mine, fiind proaspata mamica - si am plans si dupa mult timp am gasit un motiv sa nu-mi fie rusine ca sunt romanca. Multi europeni te fac sa te simti mic si prost, pentru ca nu te accepta,  pentru ca sunt spalati la creier de mijloacele de comunicare in masa, pentru ca mai sunt cate unii care au grija sa-ti faca o campanie de promovare "pozitiva"... bine ca mai exista si cate un reprezentant al nostru care ii invata ca nu toata padurea e formata din uscaturi.

Poate va intrebati de ce il promovez atat? Nu am nici cel mai mic interes... ci, pur si simplu, am admirat dintotdeauna oamenii care si-au descoperit calea in viata si nu s-au abatut de la ea. Stiu suna a cliseu, dar este al naibii de adevarat. Nu e numai Bogdan, mai sunt si altii stiuti sau nestiuti - vezi Ion Barladeanu - iar norocul nu este egal cu talentul lor. Norocul si soarta ti-o mai si faci, dar daca te lovesti de usi inchise, ramai doar cu talentul. Si ce ai rezolvat? Poate asa cum au spus unii oameni este Richard Clayderman al Romaniei. Eu tot ce ii doresc este sa-si implineasca visul: sa faca ceea ce stie in fiecare zi si sa-l faca din ce in ce mai bine. Si sper ca familia lui sa fie extrem de mandra de el! Acum vorbeste mama  din mine care viseaza in fiecare zi la viitorul fiului ei de doar 9 luni. 

Ii tin pumnii si string din toti rarunchi, ca la stadion: Hai Bogdan, Hai Romania!

Sa imi traiti fetelor!

Acest text va este dedicat voua, dragele mele... inspiratia mea este intr-o pauza continua... cele mai bune ganduri, poate si cele mai frumoase imi trec, culmea, numai prin locurile cele mai ciudate, iar tastatura ma sperie, nereusind sa pun pe hartia virtuala ceea ce vreau sa exprim eu cu adevarat. A fost ziua noastra, ziua noastra de femei, mame, sotii, viitoare sotii si viitoare mame. Dar ce a fost mai interesant e ca a fost ziua noastra de prietene, prietene de atata amar de vreme... unite de bancile unei scoli, sa zicem superioare, care ne-a adunat pentru a ne da mai tarziu, dupa 14 ani, forma si continutul de acum... Am evoluat impreuna, am ras de ne-au durut burtile, am plans impreuna, voi mai mult impreuna ati calatorit si petrecut... nu imi pare rau, nu v-am abandonat, am aparut si disparut, iar acum sunt bucuroasa ca ne putem conecta una la cealalta si putem savura o stare minunata... aceea de prietenie. Pentru mine, azi, timpul s-a oprit in loc, m-am delectat cu fiecare moment, pahar de vorba, vorba de duh, si nu aveti idee ce seara a trecut peste noi. Va multumesc ....si daca vi se pare stupid textul, dati-i un delete din mail si faceti bascalie de mine.

In loc de declaratie de amor ghebos, fredonez incet:

"E destul de mica camera mea
Dar încap toti prietenii mei în ea
Stau în picioare se aseaza pe jos
În rest sunt cuminti si vorbesc frumos." 

Hai la multi ani si pe data viitoare!!!! Va pup si va iubesc!

 

Esti ceea ce vezi...

V-a trecut vreodată prin cap ideea ca si vizionarea filmelor are o strânsă legătura cu dezvoltarea  psihica si umana si nu e o activitate obișnuita, de zi cu zi, de dragul pierderii orelor in fata ecranului? Am tot stat eu si am rumegat de ce naiba, la varsta trecuta de treizeci, începi sa ai niște gusturi, hai sa zicem mai rafinate, si sa cauți filme cu semnificații absconse, cu încărcătura emoțională si cu o amprenta puternica pe retina-ti, de visezi zi si noapte la povestea vazuta.

Totul a pornit de la pretențiile proprii de când cu statul pe acasă... Nu mai am răbdare sa ma uit asa la orice film si, in plus, mai si strâmb din nas dacă nu e un film potrivit simțămintelor mele din momentul respectiv.

Evolutia a fost cam asa: pe la copilărie, adolescenta, ma uitam la filme cu karate sau la soap-opera, de tipul "Tanar si Nelinistit", pentru ca fiind tânără si neliniștita nu aveam chef de filme grele, credeam eu atunci, gen Nobila Casa, Shoghun etc ... eu vroiam, citez din tata, filme d-alea de le uiți de îndată ce ai dat off pe telecomanda. Ușor am trecut la filme de dragoste, cu multe inimioare roz, cred ca eram in perioada când credeam in Fat Frumos calare pe cal alb... pana la el, am dat de mai mulți balauri.

Acum, mai ales dupa trecerea la un nou stadiu, nu mai suport filmele politiste. Si înnebuneam sa ma uit la ele... Anchetele, investigatiile, psihopatii ma satisfaceau precum ciocolata si aveam adevarate obsesii cu anumite seriale, inclusiv cele de pe Discovery... Banuiesc ca imaginea lui fiu-miu imi estompeaza tot: cheful de violenta, spiritul de Hercule Poirot sau de Wonder Woman - aviz misandrelor - filmele precum "Enough "cu J Lo induc femeilor dorinta de a sparge mufa nesimtitului...

Inainte de vizionare, caut recenziile, cad un pic pe ganduri si hotărăsc ferm topul filmelor ce urmeaza a fi savurate. Poate o sa radeti, dar unele productii cinematografice de care nu a auzit nimeni ascund adevarate capodopere si basca sunt extrem de haioase, exemplu "Totul  pluteste"/ "Allt flyter", comedie Suedia, 2008.  Pe unde le vedeti? Pe la TV...

Tu ce ii spui copilului tau?

M-am distrat copios cand am citit un capitol din romanul "Cum sa uiti o femeie" al lui Dan Lungu - pe aceasta ocazie, vi-l recomand cu caldura, e foarte tare tipul - privitor la relatiile parinti-copii si tampeniile pe care cei dintai ni le debiteaza cand vine vorba de un fapt rusinos... 

Citez: "Desigur, nu mai credeam in balivernele cu barza, insa asta cu putele mi se parea prea de tot. Pana si un elev de scoala generala putea spune ca un copil ia nastere din amestecul salivelor, amestec pe care femeia il inghite si ajunge in burta. Uneori se putea intampla si ca o fata care se asaza pe acelasi colac de WC pe care a stat un baiat sa ramana insarcinata, de aceea peste tot in tara toaletele de femei erau separate de cele pentru barbati. 'Dar acasa nu-i deloc asa!', ripostase Tatiana. 'Nu, pentru ca intre rude nu se prind copiii', ii dadusem eu singura explicatie care imi venise in minte. 'Si atunci la ce am mai avea nevoie de putze?' ricanase Tatiana... 'Cum la ce? La facut pipi!...'" Hmmm, ce ziceti? Nu vi se pare cunoscut? Mie da... Bine, ai mei parinti nu m-au amagit cu chestii dinastea, ei au preferat sa evite subiectul si cel mult sa ma ameninte cu mersul la doctor sa vada daca mai sunt fecioara sau nu... :))) Chiar si daca ma apucam de fumat, tot asta era amenintarea. Dar am auzit pe la altii si m-am pus in pantofii lor si m-am gandit ce naiba o sa scot pe gura cand o sa vina fiul meu sa ma intrebe diverse. Exemple am nenumarate, am sa va spun doar cateva dintre ele si poate o sa ma completati voi cu altele... 

Pe colega mea de banca din generala parintii ei nu o lasau niciodata in tabara scolara sa nu ramana gravida... Ce sa spun, parca daca vroiai musai, nu puteai sa o comiti la scoala... Eu nu luam baietii de mana, ca era grav si rusinos! Iar daca apucai sa o faci erai un fel de curva scolii... Cand ma gandesc acum la ce fac astea mici, mi se ridica parul in cap. Noroc ca am baiat. Un alt exemplu: "Mama, ce inseamna sex oral? Ai vazut ce scrie pe medicamente, ca se iau pe cale orala, asa si cu asta, e un fel de medicament...:))))" Sau pustoaica de gradinita: "Doamna educatore, sunteti o p....da cu cur..." Eiii, cum explicati, ma rog frumos? Ceva de genul, numai golanii vorbesc asa si la noi in casa bla bla bla...

Ma declar un fan inrait al expresiilor de genul: cocosel, pasarica... Sunt innebunita! Acum sa va vad pe voi, actuali si viitori parinti, fosti copii ce-o sa faceti?? Intrebarea mi-e adresata si mie...

Drept incheiere, grozavie de adult trecut de 30, auzita: "eu nu fac sex oral, ca daca inghit si raman gravida!" :))

Despre prietenie

Ca urmare a unor dezbateri, sa zicem aprinse, despre prieteni si prietenie, am luat marea hotarare sa emit propria-mi teorie despre aceste concept, ca nu se mai poate... aud tot felul de bazaconii sau descopar ca lumea s-a lasat pe tanjeala in ceea ce priveste largirea grupului de amici. O sa incerc sa nu bat prea tare campii si sa ma fac inteleasa de cine m-o citi. 

Discutia s-a pornit de la iesirile mele de mama rutinata, cam de 2x pe luna, cu prietenele provenite din campul muncii si cu cele cu care am studiat asiduu pe la facultate. Sa fie clar, nu sunt certuri pe ideea ca eu am o viata sociala mai intensa :) de cand am devenit mama. No way... ci discutii pe tema de ce cateodata - de fapt, de fiecare data -  al meu barbat evita participarea la intrunirile noastre bahice si culinare. Motivul lui - nu mai are putere sa cunoasca si alti oameni, colac peste pupăza sa si socializeze cu ei. Nu mai poate, ca in tinerete, sa se invarta in zeci de cercuri care nu au legatura unele cu altele. El vrea sa se vada doar cu grupul lui: aceleasi idei, glume, pasiuni... O fi vreun semn de batranete, maturitate sau... o sa ajungem si noi ca americanii sa ne invartim fix intre cei 10 oameni, aceiași de fiecare data? 

Eu nu sunt asa... pe langa foamea maxima de a ma plimba si de a iesi cat mai des din casa - cred ca mi se trage de la traiul din bucătărie cu piureuri proaspete și alimente de regim - nu ma împotrivesc cunoașterii de noi oameni. Problema mea nu e ca nu pot vorbi cu ei, vorbe am cât un popor întreg, problema mea este ca lumea actuala e extrem de ocupata... ocupata cu jobul, cu soțul/ soția, amantul/ amanta si restul categoriilor, iar prietenii  își fac apariția pe la cate o zi de naștere, Crăciun si Paste si o ieșire rătăcita la iarba verde, undeva prin vara.  Mai nou, ne mutarăm cu totii pe FB sau pe bloguri si ne lăudam ca avem peste 1.000 de amici. si 1.000.000 de accesări.  Ok, bravo noua! Dar cu ăștia nu bei bere, nu bârfești si nici nu mergi la teatru. Cu ăștia iti dai like-uri pe la poze si faci comentarii sa vadă baietii cat esti tu de activ. Bănuiesc ca la un moment dat si "desele întâlniri" or sa ajungă tot pe net sau, in viitor, pe video-telefon. Good for you! Ce-o sa ne mai distram!!!!!!!!!

Mai trist e cand iti revezi vechi prieteni, asa dupa vreo 4-5 ani, si nu ai ce sa le spui si nici ei tie... Mie mi s-a intamplat si m-am speriat ... Nu de mine, ci de ei! Iar in ceea ce priveste timpul... si eu sunt ocupata sa-mi fac baiatul mare, dar ori de cate ori se poate dispusa sa schimb vreo trei patru vorbe la un pahar de vin cu prietenii......

Nimic... sau cum stau si ma autoanalizez

de vreo luna ma tot autoanalizez si imi gasesc tot felul de hibe. Cred ca de la cura de slabire mi se trage... cand ma gandesc la ce-o sa devin cand  o s-o incep pe aia de dezintoxicare cu fructe de soc... am inteles, oricum, ca ceilalti membri ai familiei nu vor mai putea utiliza baia.. bine ca stau la casa si casa are o curte dosnica... Deci sa revenim, ma autocaut si autoanalizez in speranta ca o sa gasesc dosit pe la mine prin creier vreo idee care sa-mi schimbe radical existenta... Ah, sa nu credeti ca sunt frustrata, nefericita si plictisita, sunt doar o ramasita a ceea ce a mai ramas din Duracellul care eram odata. Caut o idee care sa mearga. Cum unde? In Romania... Si nu glumesc, caut si caut, iar aria mea de cautare e restransa si am ajuns si la concluzia idioata ca am idei, dar majoritatea tampite... M-am reapucat de desen, dar n-o sa scot din mine nici macar un Picasso, la scris stau execrabil, precum se vede, iar apoi aceste doua talente transformate in meserii nu aduc prea mult adaos la buget... Caut cursuri de make-up si pana atunci ma boiesc ca o farfuza in fiecare zi, poate doar, doar oi gasi combinatia perfecta... Ma duc la plimbare prin parc, cica aerul curat si natura ajuta, si ma lovesc de baieti draguti cu aer de clubbing care imi arata madularul... Si bad for them, dar nu-i pot ajuta, nu m-a atras niciodata cotaiala prin boscheti. Ma plimb iar si dau peste baieti bronzati ce discuta despre ultimele trenduri la posete, in timp ce le golesc de valori... Si ma intorc mai vesela ca oricand pt ca o haita de caini m-a latrat bucuroasa si un mos in baston mi-a cerut prietenia... Apoi, am o revelatie, pasiunea mea e shoppingul... glumesc... nu e, nu stiu ce denumire sa-i dau, e placerea de a iesi in fiecare zi undeva, nu in scopul impingerii landoului sau achitarii de facturi, ci bananaielii fara un scop anume prin oras, pe jos sau cu masina, intalnirii de figuri cunoscute si infruptarii din deliciile culinare oferite de localurile bucurestene, cheltuirii fara grija de bani, vizitarii prietenilor... Cum s-o chema asta... nu stiu, dar cred ca rutina-i de vina... Noroc ca al meu pistulac mai antreneaza rutina cu cate un simulacru de bungee jumping de pe canapea...