Carti cinema

Sunt trei tipuri de carti cinema, dupa mintea mea.  Sunt cele publicate in urma vreunui scenariu hollywoodian de succes, avnad ca scop supramulgerea vacii,  cele care sunt o sursa de inspiratie pt vreun film siroposo-amoros si cele atat de simplist si curat scrise ca traiesti cu senzatia unei vizionari in timp real a actiunii, fix pe paginile tiparite. Cam asta se intampla cu P.S. I Love You. E o carte ok, scrisa corect de o femeie, e un fel de carte antidepresiv pt zile negre sau nopti albe, in cazul meu. E draguta, dar domnului Gika nu i-as recomanda-o ca nu m-ar mai saluta cand ne-am vedea pe strada. Recunosc invidia ma roade un pic, pt ca nu as putea sa insir atatea idei pe o foaie si sa ajung sa ma numar printre cei care au bifat un bestseller. E draguta si in ciuda tragediei pe care o traieste Holly, personajul central, iti suscita curiozitatea sa dai pagina dupa pagina sa vezi cum se termina. Si se termina in stil european... Viata merge mai departe, dar fata nu ramane cu ala cu care a tot flirtat de-a lungul desfasurarii de evenimente. Nu ca in versiunea ecranizata cu Hilary Swank siGerard Butler. Oricum cele doua sunt asemanatoare, dar totusi diferite. Cu riscul de a fi injurata, compar cartea cu una de-a Sandrei Brown, numai ca e defectuoasa in ceea ce priveste scenele de sex. Asta chiar nu are... Si da, la vremea mea, am citit si Sandra Brown si m-am uitat si la Sclava Isaura. Pt o dupa-amiaza linistita cu o cana de ceai verde in fata, merge ingurgitata chiar bine si as fi prefacuta daca nu as spune ca nu am lecturat-o pana la ultima fila si nu regret, dar nu e o carte iconica, cum am auzit eu un baiat spunand pe la Tv. Filmul are nota 7 pe IMDB, cartea as notat-o cu un 6. Restul e tacere... Astept contra replici. Ma intorc la rutina materna. 
 Cecelia Ahern - P.S. I Love You