Tu ce ii spui copilului tau?

M-am distrat copios cand am citit un capitol din romanul "Cum sa uiti o femeie" al lui Dan Lungu - pe aceasta ocazie, vi-l recomand cu caldura, e foarte tare tipul - privitor la relatiile parinti-copii si tampeniile pe care cei dintai ni le debiteaza cand vine vorba de un fapt rusinos... 

Citez: "Desigur, nu mai credeam in balivernele cu barza, insa asta cu putele mi se parea prea de tot. Pana si un elev de scoala generala putea spune ca un copil ia nastere din amestecul salivelor, amestec pe care femeia il inghite si ajunge in burta. Uneori se putea intampla si ca o fata care se asaza pe acelasi colac de WC pe care a stat un baiat sa ramana insarcinata, de aceea peste tot in tara toaletele de femei erau separate de cele pentru barbati. 'Dar acasa nu-i deloc asa!', ripostase Tatiana. 'Nu, pentru ca intre rude nu se prind copiii', ii dadusem eu singura explicatie care imi venise in minte. 'Si atunci la ce am mai avea nevoie de putze?' ricanase Tatiana... 'Cum la ce? La facut pipi!...'" Hmmm, ce ziceti? Nu vi se pare cunoscut? Mie da... Bine, ai mei parinti nu m-au amagit cu chestii dinastea, ei au preferat sa evite subiectul si cel mult sa ma ameninte cu mersul la doctor sa vada daca mai sunt fecioara sau nu... :))) Chiar si daca ma apucam de fumat, tot asta era amenintarea. Dar am auzit pe la altii si m-am pus in pantofii lor si m-am gandit ce naiba o sa scot pe gura cand o sa vina fiul meu sa ma intrebe diverse. Exemple am nenumarate, am sa va spun doar cateva dintre ele si poate o sa ma completati voi cu altele... 

Pe colega mea de banca din generala parintii ei nu o lasau niciodata in tabara scolara sa nu ramana gravida... Ce sa spun, parca daca vroiai musai, nu puteai sa o comiti la scoala... Eu nu luam baietii de mana, ca era grav si rusinos! Iar daca apucai sa o faci erai un fel de curva scolii... Cand ma gandesc acum la ce fac astea mici, mi se ridica parul in cap. Noroc ca am baiat. Un alt exemplu: "Mama, ce inseamna sex oral? Ai vazut ce scrie pe medicamente, ca se iau pe cale orala, asa si cu asta, e un fel de medicament...:))))" Sau pustoaica de gradinita: "Doamna educatore, sunteti o p....da cu cur..." Eiii, cum explicati, ma rog frumos? Ceva de genul, numai golanii vorbesc asa si la noi in casa bla bla bla...

Ma declar un fan inrait al expresiilor de genul: cocosel, pasarica... Sunt innebunita! Acum sa va vad pe voi, actuali si viitori parinti, fosti copii ce-o sa faceti?? Intrebarea mi-e adresata si mie...

Drept incheiere, grozavie de adult trecut de 30, auzita: "eu nu fac sex oral, ca daca inghit si raman gravida!" :))

Despre prietenie

Ca urmare a unor dezbateri, sa zicem aprinse, despre prieteni si prietenie, am luat marea hotarare sa emit propria-mi teorie despre aceste concept, ca nu se mai poate... aud tot felul de bazaconii sau descopar ca lumea s-a lasat pe tanjeala in ceea ce priveste largirea grupului de amici. O sa incerc sa nu bat prea tare campii si sa ma fac inteleasa de cine m-o citi. 

Discutia s-a pornit de la iesirile mele de mama rutinata, cam de 2x pe luna, cu prietenele provenite din campul muncii si cu cele cu care am studiat asiduu pe la facultate. Sa fie clar, nu sunt certuri pe ideea ca eu am o viata sociala mai intensa :) de cand am devenit mama. No way... ci discutii pe tema de ce cateodata - de fapt, de fiecare data -  al meu barbat evita participarea la intrunirile noastre bahice si culinare. Motivul lui - nu mai are putere sa cunoasca si alti oameni, colac peste pupăza sa si socializeze cu ei. Nu mai poate, ca in tinerete, sa se invarta in zeci de cercuri care nu au legatura unele cu altele. El vrea sa se vada doar cu grupul lui: aceleasi idei, glume, pasiuni... O fi vreun semn de batranete, maturitate sau... o sa ajungem si noi ca americanii sa ne invartim fix intre cei 10 oameni, aceiași de fiecare data? 

Eu nu sunt asa... pe langa foamea maxima de a ma plimba si de a iesi cat mai des din casa - cred ca mi se trage de la traiul din bucătărie cu piureuri proaspete și alimente de regim - nu ma împotrivesc cunoașterii de noi oameni. Problema mea nu e ca nu pot vorbi cu ei, vorbe am cât un popor întreg, problema mea este ca lumea actuala e extrem de ocupata... ocupata cu jobul, cu soțul/ soția, amantul/ amanta si restul categoriilor, iar prietenii  își fac apariția pe la cate o zi de naștere, Crăciun si Paste si o ieșire rătăcita la iarba verde, undeva prin vara.  Mai nou, ne mutarăm cu totii pe FB sau pe bloguri si ne lăudam ca avem peste 1.000 de amici. si 1.000.000 de accesări.  Ok, bravo noua! Dar cu ăștia nu bei bere, nu bârfești si nici nu mergi la teatru. Cu ăștia iti dai like-uri pe la poze si faci comentarii sa vadă baietii cat esti tu de activ. Bănuiesc ca la un moment dat si "desele întâlniri" or sa ajungă tot pe net sau, in viitor, pe video-telefon. Good for you! Ce-o sa ne mai distram!!!!!!!!!

Mai trist e cand iti revezi vechi prieteni, asa dupa vreo 4-5 ani, si nu ai ce sa le spui si nici ei tie... Mie mi s-a intamplat si m-am speriat ... Nu de mine, ci de ei! Iar in ceea ce priveste timpul... si eu sunt ocupata sa-mi fac baiatul mare, dar ori de cate ori se poate dispusa sa schimb vreo trei patru vorbe la un pahar de vin cu prietenii......

Nimic... sau cum stau si ma autoanalizez

de vreo luna ma tot autoanalizez si imi gasesc tot felul de hibe. Cred ca de la cura de slabire mi se trage... cand ma gandesc la ce-o sa devin cand  o s-o incep pe aia de dezintoxicare cu fructe de soc... am inteles, oricum, ca ceilalti membri ai familiei nu vor mai putea utiliza baia.. bine ca stau la casa si casa are o curte dosnica... Deci sa revenim, ma autocaut si autoanalizez in speranta ca o sa gasesc dosit pe la mine prin creier vreo idee care sa-mi schimbe radical existenta... Ah, sa nu credeti ca sunt frustrata, nefericita si plictisita, sunt doar o ramasita a ceea ce a mai ramas din Duracellul care eram odata. Caut o idee care sa mearga. Cum unde? In Romania... Si nu glumesc, caut si caut, iar aria mea de cautare e restransa si am ajuns si la concluzia idioata ca am idei, dar majoritatea tampite... M-am reapucat de desen, dar n-o sa scot din mine nici macar un Picasso, la scris stau execrabil, precum se vede, iar apoi aceste doua talente transformate in meserii nu aduc prea mult adaos la buget... Caut cursuri de make-up si pana atunci ma boiesc ca o farfuza in fiecare zi, poate doar, doar oi gasi combinatia perfecta... Ma duc la plimbare prin parc, cica aerul curat si natura ajuta, si ma lovesc de baieti draguti cu aer de clubbing care imi arata madularul... Si bad for them, dar nu-i pot ajuta, nu m-a atras niciodata cotaiala prin boscheti. Ma plimb iar si dau peste baieti bronzati ce discuta despre ultimele trenduri la posete, in timp ce le golesc de valori... Si ma intorc mai vesela ca oricand pt ca o haita de caini m-a latrat bucuroasa si un mos in baston mi-a cerut prietenia... Apoi, am o revelatie, pasiunea mea e shoppingul... glumesc... nu e, nu stiu ce denumire sa-i dau, e placerea de a iesi in fiecare zi undeva, nu in scopul impingerii landoului sau achitarii de facturi, ci bananaielii fara un scop anume prin oras, pe jos sau cu masina, intalnirii de figuri cunoscute si infruptarii din deliciile culinare oferite de localurile bucurestene, cheltuirii fara grija de bani, vizitarii prietenilor... Cum s-o chema asta... nu stiu, dar cred ca rutina-i de vina... Noroc ca al meu pistulac mai antreneaza rutina cu cate un simulacru de bungee jumping de pe canapea...

Carti cinema

Sunt trei tipuri de carti cinema, dupa mintea mea.  Sunt cele publicate in urma vreunui scenariu hollywoodian de succes, avnad ca scop supramulgerea vacii,  cele care sunt o sursa de inspiratie pt vreun film siroposo-amoros si cele atat de simplist si curat scrise ca traiesti cu senzatia unei vizionari in timp real a actiunii, fix pe paginile tiparite. Cam asta se intampla cu P.S. I Love You. E o carte ok, scrisa corect de o femeie, e un fel de carte antidepresiv pt zile negre sau nopti albe, in cazul meu. E draguta, dar domnului Gika nu i-as recomanda-o ca nu m-ar mai saluta cand ne-am vedea pe strada. Recunosc invidia ma roade un pic, pt ca nu as putea sa insir atatea idei pe o foaie si sa ajung sa ma numar printre cei care au bifat un bestseller. E draguta si in ciuda tragediei pe care o traieste Holly, personajul central, iti suscita curiozitatea sa dai pagina dupa pagina sa vezi cum se termina. Si se termina in stil european... Viata merge mai departe, dar fata nu ramane cu ala cu care a tot flirtat de-a lungul desfasurarii de evenimente. Nu ca in versiunea ecranizata cu Hilary Swank siGerard Butler. Oricum cele doua sunt asemanatoare, dar totusi diferite. Cu riscul de a fi injurata, compar cartea cu una de-a Sandrei Brown, numai ca e defectuoasa in ceea ce priveste scenele de sex. Asta chiar nu are... Si da, la vremea mea, am citit si Sandra Brown si m-am uitat si la Sclava Isaura. Pt o dupa-amiaza linistita cu o cana de ceai verde in fata, merge ingurgitata chiar bine si as fi prefacuta daca nu as spune ca nu am lecturat-o pana la ultima fila si nu regret, dar nu e o carte iconica, cum am auzit eu un baiat spunand pe la Tv. Filmul are nota 7 pe IMDB, cartea as notat-o cu un 6. Restul e tacere... Astept contra replici. Ma intorc la rutina materna. 
 Cecelia Ahern - P.S. I Love You