Cum l-am cunoscut eu pe Bogdan Ota

Simplu... In momentul in care o prietena m-a adaugat grupului lui de sustinatori pe Facebook si eu am accesat linkul cu inregistrarea video de la emisiunea "Norway got talent", considerata kitschioasa de unii  - cred ca faceau referire la cea romaneasca, desi, din unele considerente, nu este chiar atat de rea varianta noastra Ce s-a intamplat la vizionare... pai, intai m-am enervat cumplit cand am auzit ca pe romani nu-i intereseaza, dar apoi mi-am revenit ca, in ultima perioada, oricum suntem adeptii prostului gust - vezi ce se difuzeaza pe la TV - iar, la final, am plans - acum o sa ziceti ca urla hormonii in mine, fiind proaspata mamica - si am plans si dupa mult timp am gasit un motiv sa nu-mi fie rusine ca sunt romanca. Multi europeni te fac sa te simti mic si prost, pentru ca nu te accepta,  pentru ca sunt spalati la creier de mijloacele de comunicare in masa, pentru ca mai sunt cate unii care au grija sa-ti faca o campanie de promovare "pozitiva"... bine ca mai exista si cate un reprezentant al nostru care ii invata ca nu toata padurea e formata din uscaturi.

Poate va intrebati de ce il promovez atat? Nu am nici cel mai mic interes... ci, pur si simplu, am admirat dintotdeauna oamenii care si-au descoperit calea in viata si nu s-au abatut de la ea. Stiu suna a cliseu, dar este al naibii de adevarat. Nu e numai Bogdan, mai sunt si altii stiuti sau nestiuti - vezi Ion Barladeanu - iar norocul nu este egal cu talentul lor. Norocul si soarta ti-o mai si faci, dar daca te lovesti de usi inchise, ramai doar cu talentul. Si ce ai rezolvat? Poate asa cum au spus unii oameni este Richard Clayderman al Romaniei. Eu tot ce ii doresc este sa-si implineasca visul: sa faca ceea ce stie in fiecare zi si sa-l faca din ce in ce mai bine. Si sper ca familia lui sa fie extrem de mandra de el! Acum vorbeste mama  din mine care viseaza in fiecare zi la viitorul fiului ei de doar 9 luni. 

Ii tin pumnii si string din toti rarunchi, ca la stadion: Hai Bogdan, Hai Romania!

Sa imi traiti fetelor!

Acest text va este dedicat voua, dragele mele... inspiratia mea este intr-o pauza continua... cele mai bune ganduri, poate si cele mai frumoase imi trec, culmea, numai prin locurile cele mai ciudate, iar tastatura ma sperie, nereusind sa pun pe hartia virtuala ceea ce vreau sa exprim eu cu adevarat. A fost ziua noastra, ziua noastra de femei, mame, sotii, viitoare sotii si viitoare mame. Dar ce a fost mai interesant e ca a fost ziua noastra de prietene, prietene de atata amar de vreme... unite de bancile unei scoli, sa zicem superioare, care ne-a adunat pentru a ne da mai tarziu, dupa 14 ani, forma si continutul de acum... Am evoluat impreuna, am ras de ne-au durut burtile, am plans impreuna, voi mai mult impreuna ati calatorit si petrecut... nu imi pare rau, nu v-am abandonat, am aparut si disparut, iar acum sunt bucuroasa ca ne putem conecta una la cealalta si putem savura o stare minunata... aceea de prietenie. Pentru mine, azi, timpul s-a oprit in loc, m-am delectat cu fiecare moment, pahar de vorba, vorba de duh, si nu aveti idee ce seara a trecut peste noi. Va multumesc ....si daca vi se pare stupid textul, dati-i un delete din mail si faceti bascalie de mine.

In loc de declaratie de amor ghebos, fredonez incet:

"E destul de mica camera mea
Dar încap toti prietenii mei în ea
Stau în picioare se aseaza pe jos
În rest sunt cuminti si vorbesc frumos." 

Hai la multi ani si pe data viitoare!!!! Va pup si va iubesc!

 

Esti ceea ce vezi...

V-a trecut vreodată prin cap ideea ca si vizionarea filmelor are o strânsă legătura cu dezvoltarea  psihica si umana si nu e o activitate obișnuita, de zi cu zi, de dragul pierderii orelor in fata ecranului? Am tot stat eu si am rumegat de ce naiba, la varsta trecuta de treizeci, începi sa ai niște gusturi, hai sa zicem mai rafinate, si sa cauți filme cu semnificații absconse, cu încărcătura emoțională si cu o amprenta puternica pe retina-ti, de visezi zi si noapte la povestea vazuta.

Totul a pornit de la pretențiile proprii de când cu statul pe acasă... Nu mai am răbdare sa ma uit asa la orice film si, in plus, mai si strâmb din nas dacă nu e un film potrivit simțămintelor mele din momentul respectiv.

Evolutia a fost cam asa: pe la copilărie, adolescenta, ma uitam la filme cu karate sau la soap-opera, de tipul "Tanar si Nelinistit", pentru ca fiind tânără si neliniștita nu aveam chef de filme grele, credeam eu atunci, gen Nobila Casa, Shoghun etc ... eu vroiam, citez din tata, filme d-alea de le uiți de îndată ce ai dat off pe telecomanda. Ușor am trecut la filme de dragoste, cu multe inimioare roz, cred ca eram in perioada când credeam in Fat Frumos calare pe cal alb... pana la el, am dat de mai mulți balauri.

Acum, mai ales dupa trecerea la un nou stadiu, nu mai suport filmele politiste. Si înnebuneam sa ma uit la ele... Anchetele, investigatiile, psihopatii ma satisfaceau precum ciocolata si aveam adevarate obsesii cu anumite seriale, inclusiv cele de pe Discovery... Banuiesc ca imaginea lui fiu-miu imi estompeaza tot: cheful de violenta, spiritul de Hercule Poirot sau de Wonder Woman - aviz misandrelor - filmele precum "Enough "cu J Lo induc femeilor dorinta de a sparge mufa nesimtitului...

Inainte de vizionare, caut recenziile, cad un pic pe ganduri si hotărăsc ferm topul filmelor ce urmeaza a fi savurate. Poate o sa radeti, dar unele productii cinematografice de care nu a auzit nimeni ascund adevarate capodopere si basca sunt extrem de haioase, exemplu "Totul  pluteste"/ "Allt flyter", comedie Suedia, 2008.  Pe unde le vedeti? Pe la TV...